O femeie minunata…se lupta cu o boala ingrozitoare

Trec aici un numar de cont pentru cine are posibilitatea si doreste sa o ajute:  RO91BPOS30002644580RON01 (cont in RON)pe numele Micu Andra Mihaela, deschis la filiala Banc Post Ploiesti.

Aceasta este povestea unei femei exceptionale, a unui suflet urias si generos, pedagog stralucit (Sef lucrari la ‘Universitatea de Petrol- Gaze” din Ploiesti), doctor in biochimie si o mama minunata a trei copii pe care de 11 ani ii creste singura.

Este verisoara mea… care la numai 45 de ani a fost lovita de o boala cumplita care i-a luat glasul, putinta de se misca, de a manca si de a se bucura in vreun fel de tot ceea ce a realizat, in primul rand de copiii sai pe care ii iubeste mai presus de orice.

Mintea ei insa este limpede si clara, sufletul este tot frumos si generos in ciuda suferintelor cumplite pe care le-a indurat.Iar acum, ne-am adunat vointa si fortele ca sa trecem aceasta incercare si sa ne facem bine.

Nu este in puterea mea sa judec in nici un fel cele intamplate,Dumnezeu are caile si mijloacele Sale, dar uneori nu ma pot abtine sa nu ma intreb:de ce s-a intamplat asta unui om atat de bun?Nu am vazut niciodata pe cineva care sa-i ceara ajutorul si sa plece de langa ea neajutat, macar cu un sfat sau o vorba buna,daca nu putea altfel…avea intotdeauna ceva de daruit  pentru fiecare, mereu un zambet neobosit si un glas cald care te alina oricat de necajit ai fi fost…E un om care niciodata nu obosea sa fie bun…in ciuda tuturor greutatilor – va dati seama, sa fii vaduva cu  3 copii in Romania nu e deloc usor- si cu copiii sai, si cu colegii de la catedra si cu studentii sai…

Cand ma uit in ochisorii ei acum nu ma pot abtine sa ma intreb uneori: DE CE?

Sufera de o boala neuroimunologica cruda si rara, descoperita dupa indelungi sovaieli ale medicilor….si nici acum nu este un diagnostic 100% sigur – ADEM encefalomielita acuta diseminata – insotita de tetrapareza spastica.

Boala a debutat brusc  pe 11 noiembrie 2009, cu o amorteala la bratul stang. Verisoara mea a condus pana la spital ca sa faca ceea ce credea ca va fi doar un control de rutina. Doctorii au suspectat un debut de scleroza multipla si au pus-o pe tratament intensiv cu cortizon. GRESEALA MARE!!!DIAGNOSTICUL A FOST PUS LA REPEZEALA SI GRESIT, in baza unei interpretari gresite a RMN-ului,la kilogram as putea spune! Despre aceasta greseala am aflat abia dupa cateva luni de la o prietena neurolog care nu avusese inima sa-mi spuna pana atunci adevarul….Cortizonul in exces i-a provocat un edem cerebral pe cortexul frontal care s-a resorbit printr-o minune a Lui Dumnezeu dupa cateva luni in care ne-am luptat efectiv cu moartea.Medicii de la Colentina au vazut imediat greseala facuta la Ploiesti in tratament si au redus la jumatate aproape cortizonul, dar fara sa-mi spuna ce se intamplase de fapt…imi spuneau doar ca sansele sunt aproape nule….asta am auzit aproape 3 luni ..si am negat cu inversunare, cu toata fiinta, acest pronostic, rugandu-ma neincetat si repetandu-i mereu Andrei ca o sa se faca bine.Chiar si cand era in coma ii vorbeam, pentru ca simteam clar ca ma aude-nu cu mintea, atunci cataclismul cerebral facea inca ravagii- ci cu sufletul.STIAM ca ma intelege, ca ma simte si de aceea ma comportam cu ea perfect firesc si de nenumarate ori o tineam de mana si ii spuneam:”Hai sa ne rugam impreuna”. Nu am avut nici o clipa indoiala ca, in ciuda gravitatii situatiei, Dumnezeu o va vindeca.Iar cele mai mici schimbari in bine, chestii aproape insesizabile chiar si pentru medici deveneau pentru mine pietre de hotar, obstacole depasite, semne de revenire…Si nu incetam sa ma rog…cu toata credinta, cu toata fiinta…Trec sub tacere ce simteam cand copiii ma intrebau ‘Ce face mama?” si eu trebuia sa le spun chestii optimiste si sa-i asigur ca totul e bine…dar cand ma uitam in ochisorii ei si vedeam atata suferinta( pentru ca durerile au fost ATROCE, asta e cuvantul in perioada aceea critica a bolii) gaseam-nu stiu unde!!!- puterea sa-i incurajez si sa merg mai departe.

De fapt, privind in urma, imi dau seama inca o data ca un singur lucru m-a tinut puternica:CREDINTA. Si spun si aici ceva ce le-am repetat tuturor prietenilor nostri de cand s-a imbolnavit: NU EXISTA ALT MEDIC IN AFARA LUI DUMNEZEU.Este unicul si in mana Lui sunt toate si bolile, si leacurile si miracolele si puterea si TOT.Inainte ca Andra sa se imbolnaveasca eram un om…as putea spune “suparator” de cerebral.Dar, de cand am vazut ce a facut cu Andra, cum a tras-o inapoi la viata, cum a inviat-o practic -pentru ca nu exista alt termen mai potrivit- mi-am recunoscut nimicnicia si micimea…iar cand petreci 7 luni in spitale zi si noapte, ajungand practic sa faci parte din echipa acelui spital si sa vezi ceea ce am vazut eu…zi de zi…nu poti decat sa te faci mic si sa recunosti ca in fond nu esti decat un graunte de nisip si atat.Iar toate prostiile care ti se pareau atat de importante nu mai inseamna nimic cand ajungi in locul in care viata si moartea se joaca parca pe o barna ingusta intr-un echilibru atat de infricosator de fragil…

Un doctor al ei mi-a spus o data( la debutul bolii) sa fiu realista!!!Adica sa accept ca e posibil un deznodamant nedorit…Am realizat ca, daca o mai vreau zdravana,sanatoasa NU AM VOIE NICI MACAR SA MA GANDESC LA ASA CEVA.Toata fiinta mea s-a revoltat si am negat cu toata puterea:”Domnule doctor, stiti care e diferenta intre noi?Dumneavoastra va uitatati in hartii si RMN-uri, iar eu ma uit in Sus si in ochisorii ei.”M-a privit cu mila. In fond, nimic de reprosat: isi facea datoria si a fost sincer.Nimic de reprosat.

Am vazut-o in manifestari ale bolii in care nici un om pe lumea aceasta nu ar trebui vazut vreodata de o persoana care il iubeste…si toate acele lucruri sunt sapate in mine, adanc, intr-o rana care nu stiu daca se va vindeca vreodata.Cand si-a revenit bine, am intrebat-o daca isi aminteste ceva din acea perioada…a spus ca-si aminteste glasul meu, ca nu mai stie ce-i spuneam,dar ca ii facea bine sa ma asculte pentru ca era foarte bland…si ca-si aminteste chipul meu…si cam atat.M-a rugat sa-i povestesc ce i s-a intamplat…i-am spus doar ce se putea spune si cu mult umor..uneori imi spuneam ca am un umor de-a dreptul nebunesc, dar fara el nu cred ca aveam puterea sa trec acea perioada.Numai Dumnezeu m-a tinut.

Revenind la internarea in Ploiesti: starea i s-a inrautatit pe zi ce trecea dupa administrarea de cortizon, piciorul stang i-a amortit si el dupa care intreg corpul.Deja, dupa 3 zile, nu mai putea vorbi si reactiona in nici un fel.Doctorii ne-au trimis in Bucuresti, la spitalul Colentina. Acolo, i-au redus cortizonul, i-au facut un al doilea RMN si astfel diagnosticul prezumtiv initial de scleroza multipla a fost infirmat. Au presupus ca este de fapt vorba de o encefalita si au inceput investigatii amanuntite ale posibilelor surse de infectie.Nu s-a gasit nici un semn de infectie.Pe masura ce investigatiile au continuat, au suspectat o intai o leucoencefalita, apoi o vasculita cerebrala…dar toate au ramas doar la stadiul de presupuneri, pentru ca atat leziunile cerebrale cat si modul de evolutie al bolii erau complet atipice.I s-au descoperit hipertensiune arteriala si hipertiroidie, precum si un nivel al imunitatii foarte scazut. De fapt, era imunodepresiva –lucru total inexplicabil- si a a fost suspectata de SIDA…din fericire analiza a infirmat acest lucru. O febra brusca aparuta de nicaieri a determinat internarea la Institutul de boli infectioase Matei Bals.Acolo i s-a administrat imunoglobulina timp de 6 zile, lucru care a determinat o imbunatatire vizibila a starii ei fizice.

Dupa aproape 4 luni, verisoara mea a inceput incet sa se refaca: a inceput sa vorbeasca, sa castige in greutate, pielea a reinceput sa-si recapete culoarea normala. Era pe deplin constienta, limpede, radea, comunica, isi exprima dorintele, facea glume, avea o pofta de mancare remarcabila, savura muzica si piesele de teatru pe care i le puneam sa le asculte.

In ultima saptamana din februarie 2010, starea de sanatate  a verisoarei mele nu a mai necesitat perfuzii pentru hranire, arata bine,vorbea, deci doctorii au hotarat ca era suficient de puternica ca sa intre intr-un program de recuperare fizica. Pana la acel moment, nu-i putusem face decat masaj, deoarece durerile cumplite de muschi si articulatii pe care le avea nu permiteau un program serios de recuperare fizica.Datorita faptului ca este alergica la calmante, nu am putut sa-i usuram in nici un fel durerile si era si este foarte sensibila la durere.

In ultima saptamana a lui februarie 2010, ne-am internat la Spitalul Militar Central, sectia “Recuperare”.Acolo, i s-au facut masaj, kinetoterapie, impachetari cu parafina.A raspuns foarte bine la tratament:dupa numai o saptamana, isi putea misca singura mana dreapta, putea apuca, strange.Am reusit chiar sa o ridic in picioare si sa o tin la verticala cateva secunde.Deci, lucrurile mergeau in directia buna.

Pe 2 martie, in timpul unei sedinte de kinetoterapie, dupa cateva manevre foarte dureroase la maini si la picioare, kinetoterapeutul a ridicat-o brusc pe marginea patului. Se pare ca durerea a fost prea mare pentru ea, pentru ca a facut un accident vascular.A fost dusa de urgenta la reanimare…unde am stat timp de o luna.Si-a pastrat constienta complet in timpul atacului si dupa aceea, hematomul a disparut complet, dar, urmarea acestui accident a fost ca nu mai poate vorbi si mesteca..

In prezent, o hranesc in principal pe sonda si continuam sa exersam inghitirea si mestecarea cu apa si lapte( alte alimente o ineaca). Este complet constienta, limpede, dar nu poate vorbi – poate scoate doar un marait sau un geamat, dar nu poate deschide gura decat foarte putin, nu poate mesteca si nu se poate exprima in alt mod decat prin zambet, ras sau prin expresia ochisorilor ei…care spun totul.

Imunitatea ei este inca mica, masa musculara are nevoie sa se refaca, are nevoie de ajutor specializat pentru a invata sa mestece si sa vorbeasca din nou…acestea sunt doar cateva lucruri care trebuie tratate.

Presupunerea –nu diagnosticul, pentru ca nu sunt siguri –  finala a doctorilor a fost “encefalomielita acuta diseminata – ADEM” cu tetrapareza spastica sechelara. De asemeni au spus ca este o minune a Lui Dumnezeu ca este in viata si isi revine in conditiile in care a avut asemenea leziuni cerebrale.

M-ar ajuta enorm si o informatie despre un medic bun in Romania sau in strainatate care a avut rezultate in tratamentul tetraparezei spastice pentru adulti.Am citit multe despre clinici din Ucraina si Ungaria, dar au doar programe de recuperare pentru copii. De asemeni, daca stie cineva despre un medic neuroimunolog bun in strainatate, va rog, spuneti-mi. Daca stiti despre vreun tratament naturist sau homeopat pentru refacerea sistemului imunitar, pentru refacere cerebrala, pentru refacerea mobilitatii articulatiilor si a functiei de masticatie…orice..va rog, contactati-ma.

Este prima oara cand am timp sa cer efectiv sprijin, pentru ca timp de 7 luni am fost zi si noapte langa ea in spitale, ingrijind-o si neavand vreme de nimic altceva.

Am facut si facem, toti cei care o iubim ORICE ca sa se insanatoseasca. Dar boala este cu termen lung, iar resursele financiare incep sa nu mai acopere costurile pentru tratament si hrana adecvate.De aceea, indraznesc prin acest blog sa cer ajutor.Orice ajutor este binevenit si inseamna enorm.  Trec aici un numar de cont pentru cine are posibilitatea si doreste sa o ajute:  RO91BPOS30002644580RON01, (cont in RON)pe numele Micu Andra Mihaela, deschis la filiala Banc Post Ploiesti.

Va multumesc din toata inima.

Cristina

Advertisements

About Foc Viu

I am a simple person, economist by profession, doctor by need photographer by pleasure, traveller by passion, optimistic by nature.Recently I have discovered that I have the gift of being exactly in the right place, at the very right time. It is the only way that I can explain how in the world have I come on holiday in Romania, at the exact date when my beloved cousin got sick:11 November 2009...just 2 days after her 45-th birthday. This is not a blog for me...it is not my story here...This blog is about her.My beloved cousin, Andra Mihaela,45 years old,a beauty of a human being from all points of view:spiritually, emotionally, physically.A person who is never tired of being good and generous, despite the fact that life has never been generous with her and she always had to fight, for everything. She is a fighter and a winner.But now,after 8 months of fighting with a horrible disease, she needs, more than ever,something that she has always been generously giving to everyone around her, without expecting anything in exchange: love and help. I took the liberty to make this blog for her, to speak in her name, now when she doesn't have voice to speak and her hands are unable to write, when her beautiful mind and heart are stucked in a body that doesn't respond.Only her wonderful smile and eyes are responding, it is the only way she can communicate with the world around her.I told her that I am gonna write a blog for her and what will be its content and she started to cry...I held her and kissed her and told her not to cry, because we love her and God will heal her. With patience, love and most of all faith, anything is possible. So, with her approval, I am gonna tell her story here....actually our story, because eversince she got ill,her story became my story also, as I've never left her side.
This entry was posted in bolnav, medici,sistem sanitar romanesc,gratis,gratuit,free, psihologie, sanatate, neurologic, tetraplegic, ingrijire, pshihologia and tagged , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

60 Responses to O femeie minunata…se lupta cu o boala ingrozitoare

  1. corina iancu says:

    …Am citit cu sufletul printre lacrimi,cele relatate de domnia voastra.
    ….Am citit si recitit durerea prezentata ,ca pe o rugaciune in fata TataLui Ceresc,deoarece mai mult decat oricand de acolo de SUS,Cineva vegheaza necontenit la durerile noastre.
    ..Printre oamenii in halate albe ,pot sa afirm ca sant oameni anume dedicati meseriei,unde sta la nivel de daruire profesionala doar maiestria sufleteasca si nicidecum
    oferta conditionata material!
    Dumnezeu sa binecuvinteze orice mutilare sufleteasca !

  2. Maria says:

    LA MULTI ANI, FEMEIE SI MAMA ! SANATATE SI FERICIRE !

  3. Maria says:

    SA AVETI UN CRACIUN FERICIT FERICIT SI MULTA SANATATE !

  4. Mariana says:

    Multa sanatate si putere…Dumnezeu nu va lasa. Sunt sigura ca misiunea Andrei nu este terminata. Ma rog pentru tine, pentru voi. Am citit povestea ta, si sunt sigura ca in special pentru copilasii tai vei invinge. Iti tin pumnii!
    Multa dragoste si pentru verisoara care are un suflet extraordinar.

  5. Maria says:

    LA MULTI ANI, MIHAELA ! Sa-ti dea Dumnezeu multa sanatate si putere sa duci la indeplinire toate promisiunile facute copiilor tai !

  6. Maria says:

    Va salut din toata inima si nu pot sa nu-i transmit Andrei mesaje de bine din partea studentilor, care intreaba de ea. Nu spun vorbe mari, sunt alaturi de Andra studentii din anul IV IPM zi si anul IV IPM FR. Ma declar aici purtatorul lor de cuvant si cu toata caldura ii transmitem INSANATOSIRE GRABNICA si te asteptam la scoala !

  7. Raluca says:

    Doamna Andra este o invingatoare!!!
    Iar copiii dansei sunt motivarea pentru reusita deplina.
    Dovediti a infinita oara ca sunteti o invingatoare.

  8. Maria says:

    Va rog sa ne mai “trimiteti” cate o veste despre Andra. Chiar nu mai stim nimic…Va doresc tuturor multa sanatate !

    • Foc Viu says:

      Buna dimineata.
      Draga doamna Maria, va multumim pentru mesaj.Vestea buna este ca progresam- milimetric, dar progresam.Luam un tratament din strainatate si, spre marea mea bucurie, rezultatele se vad: aratam mai bine, am luat cateva kilograme in greutate, suntem vesela, am devenit interesata activ de ce se intampla in jur si corpul arata mult mai bine.Din pacate, avem in continuare dureri mari si nu reusim sa gasim calmante adecvate. Facem exercitii multe, avem vointa si…cu Dumnezeu inainte!Ne straduim din rasputeri sa facem rost in continuare de fondurile necesare tratamentului si sper sa reusim, desi e cumplit de greu.
      Tot ce stiu este ca vreau sa o vad intreaga si pe picioarele ei..Uffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffff….
      O zi buna si toate cele bune!

  9. Claudia says:

    Propun sa faci un post sau o pagina in care sa spui clar de ce lucruri ai avea nevoie. Mai exact de ce suma de bani ai avea nevoie sa mergeti la un spital sau poate de medicamente, sau orice lucru ce te poate ajuta. Asa toata lumea care intra si citeste stie cu cat si cu ce ar putea sa contribuie. e o parere

  10. Camelia says:

    Buna ziua.

    In primul rand, vreau sa mentionez ca nu sunt medic. Am fost doar implicata in cateva situatii in care a fost nevoie de identificarea unor medici si clinici adecvate diagnosticelor. Am cautat doctori care se ocupa de aceasta boala si au acumulat ceva mai multa experienta in domeniu (studii si pacienti cu acest diagnostic). Va sfatuiesc sa le scrieti, sa le atasati analizele (sau sa fie disponibile pe Internet pe baza de parola daca fisierele sunt prea mari) si sa vedeti in ce masura va pot ajuta. Sunt doua variante mai des intalnite:
    1. cei din SUA, respectiv Japonia (se pare ca cei din urma au destule cazuri cu acest diagnostic) cel mai probabil va vor spune opinia lor medicala si va vor recomanda clinici din Europa avand in vedere costurile unei deplasari de acest tip; este foarte important sa obtineti parerea mai multor specialisti;
    2. cei din tari mai accesibile din punct de vedere al distantei va vor spune in ce masura va pot ajuta, ce ar implica o vizita la clinica lor (din punct de vedere medical, dar si financiar) si ce posibile rezultate ar fi.

    Aceastia sunt medicii pe care i-am depistat eu dupa ce am vazut ce ati scris (am scris numele lor in ordinea in care i-am gasit, nefiind ordonate in functie de experienta):
    Brinar Vesna V
    Poser Charles M
    Tavazzi Eleonora
    Marchioni Enrico
    Anlar Banu
    Osame Mitsuhiro
    Kieseier Bernd C
    Johnson Richard T
    Bar-Or Amit
    Wingerchuk Dean M
    Wildemann Brigitte
    Stüve Olaf
    Matsubara Tomoyo
    Behan Peter
    Furukawa Susumu
    Wiersbitzky Siegfried K W

    Sper sa va ajute. Va rog sa nu ezitati sa ma contactati daca aveti nevoie de sugestii. Din pacate, am mai avut cateva cazuri medicale care au necesitat deplasari in strainatate si am vazut ca o asemenea abordare, in general, da rezultate.

  11. dita says:

    Si eu am avut o lunga si grea suferinta,dar Dumnezeu a facut o minune cu mine si m-a salvat.Nu m-a lasat sa mor ,desi unii doctori asta spuneau familiei mele ca va urma.Aveti mare dreptate sa spuneti ca Lucrarea sa e prin Oamenii din jurul nostru.Este remarcabil ceea ce faceti pentru aceasta doamna Andra.Ma voi ruga si eu pentru voi.Conteaza mult rugaciunile si sa nu va lasati.Va doresc putere si sanatate si sa gasiti oamenii care pot sa o ajute!

  12. diana says:

    Decat ca-mi pare rau, si insanatorire rabnica, n-am cu ce sa ajut. pentru ca nu pot. e pacat cand oameni buni patesc asa ceva. pacat! fii tare tu, cristina si fii langa ea. tu chiar o ajuti. bafta, si tarie pe viitor

  13. mirela says:

    Putere, tarie si curaj, va doresc din suflet.Am avut onoarea sa o am colega(master) si in acelasi timp profesoara(master).Nu dorea nimic pentru ea ci doar pentru cei din jur.Vorbea de copiii ei ca de niste sfinti,i se lumina fata cand venea vorba de copii.Pentru ei Andra trebuie sa lupti. Trebuie sa lupti pentru a demonstra pentru a mia oara ca tu esti o invingatoare.Vrem sa ne intalnim cu tine, Andra, la o cafea, sa fii cu noi, sa ne zambesti.Arata-ne ca iubesti viata mai mult ca orice, noi vom face tot posibilul sa te sustinem.
    Te asteptam cu drag.

    • Foc Viu says:

      Mesajul Dvs a facut-o sa planga de emotie si bucurie. Da, este o invingatoare si vom invinge boala asta hidoasa!
      Imi pare rau ca raspund cu atata intarziere, dar, din pacate timpul nu-mi permite mai mult.Faptul ca sunteti alaturi de noi si fiecare zambet pe care i-l aduce un mesaj, un gand bun transmis aici sunt daruri nepretuite.Va multumim!!!

  14. andreea says:

    Buna ziua, am citit povestea Andrei prin intermediul blogului lui cabral. Este atat de emotionanta experienta aceasta (poate suna atat de rece si distant “emotionant”, insa nu e asa in perceptia mea), incat determinarea de a pune niste banuti acolo in cont cat de putini, nu mi se pare suficienta, aveti mailul meu in cazul in care aveti nevoie de mai mult, nu stiu ce, nu-mi vine in minte acum…ma gandesc ca eu locuiesc in bucuresti….poate aveti nevoie de cumparaturi de facut, de ajutat cu ceva, nu stiu….de maruntisuri……..poate suna banal numai ca experinata prin care am trecut eu cu tatal meu, si prin care inca trec( triplu bypass acum 10 ani, 4 stenturi acum 2 ani si anul acest …4 internari in 3 luni de zile..)..sunt mai dechisa, cred mai mult ca oamenii in situatii de genul asta trebuie sa fie mai umani…trebuie sa arate ca Dumnezeu ne-a lasat altfel, ne vrea altfel. Cred in Dumnezeu si ma rog in fiecare zi si ii multumesc in fiecare zi pentru ce ne da si cat de mult ne ajuta, sigur ne asculta si ne vede. Dumnezeu sa va dea putere in continuare sa va ajute sa treceti peste, e adevarat ca sunt multe incercari prin care ati trecut….dar e mare puterea Lui si va fi bine. Sanatate multa si incredere!!!

  15. Andra says:

    Ma rog lui Dzeu s-o ajute pe Andra sa se insanatoseasca.Voi contribui si eu cu ce am si ce pot,daca mai pot face si altceva in afara de a depune bani in contul mentionat,spuneti-mi.
    Dzeu s-o ajute si s-o vindece.

  16. Dreamer says:

    Cu Interferon au incercat? E o terapie de lunga durata (si scumpa) si nu stiu daca asigurarea o acopera. Dar poate ar merita incercat?

    • Foc Viu says:

      Din cate m-am informat, interferonul este folosit pentru tratarea sclerozei multiple si nici unul din medicii cu care am discutat nu a pus problema unui astfel de tratament.O sa ma mai interesez.Va multumesc mult!

  17. atheismFTW says:

    NU EXISTA ALT MEDIC IN AFARA LUI DUMNEZEU. Traiesti in Evul Mediu cumva??? si in cazul asta cine i-a dat boala in primul rand daca e sa credem in astfel de tampenii nu tot zeul tau iubit? Ignoranti ce sunteti discreditati munca medicilor pentru taticul vostru spatial, stai si roaga=te zi si noapte poate asa se va face bine, nu lua in seama medicina moderna sunt “sigur” ca zeul tau o va face bine … cere-i lui bani si alte ajutoare in cazul asta, cred ca daca ar stii medicii care se ocupa de biata femeie modul vostru de gandire v-ar scuipa in ochi, teisti idioti si ignoranti

    • Foc Viu says:

      NU EXISTA ALT MEDIC IN AFARA DE DUMNEZEU.DA, asa este. DA, la El ma rog zi si noapte s-o vindece. DA, la El este toata puterea si toata vindecarea.DA, cred cu toata fiinta mea ca numai in mainile Lui este solutia la orice problema:de sanatate, profesionala, relationala, de orice fel!
      Asta ca sa clarific.In alta ordine de idei, inca un lucru care trebuie sa fie foarte clar: acesta este blogul unui om bolnav, pe care il iubesc si care are nevoie de ajutor.NU ESTE TEREN PENTRU INJURATURI la adresa oamenilor care incearca sa o ajute sau care pur si simplu ii transmit cuvinte frumoase care INSEAMNA ENORM IN ASEMENEA SITUATIE!Si nici la adresa mea!Deci: pastreaza-ti acest limbaj pentru locuri unde este tolerat.Aici NU.Si este primul si ultimul post scris pe un asemenea ton pe care ti-l accept aici.Iar in privinta convingerilor religioase care in fond tin de natura interioara a fiecaruia si in nici un caz nu se impun si nu se iau in deradere, te invit sa le discuti pe forumuri unde se dezbat astfel de probleme.Nu ma intereseaza disputele DE NICI UN FEL, de aceea nici nu am sa-mi irosesc timpul si asa foarte putin(pentru ca timpul meu este al UNUI OM BOLNAV GRAV CARE ARE NEVOIE DE MINE!) explicandu-ti un lucru elementar:Dumnezeu lucreaza prin oameni,indiferent de convingerile lor,inclusiv prin acei medici la care te referi.Cine are urechi de auzit, sa auda!

  18. flavian says:

    Va recomand cu caldura niste sedinte de bioenergie. Si acest lucru este valabil pentru orice probleme de sanatate. Eu am avut probleme cu ligamentele incrucisate de la ambele picioare (elasticitate foarte mare, si din aceasta cauza imi sarea genunchiul foarte des). Am fost la trei medici si nici unul nu imi dadea sperante de refacere. Purtam orteze si ma apucau durerile si noaptea in somn. Chiar daca ma operam nu era decat o rezolvare temporara. Dupa 15 sedinte de bioenerge si reflexoterapie puteam sa merg si sa urc scarile fara orteze. dupa 30 de sedinte puteam sa car si bagaje pe scari. Va recomand cu caldura Centrul Revitalia din Ploiesti.
    tel: 0741 259997
    http://revitalia.nns.ro/contact.php

    • Foc Viu says:

      Buna dimineata!
      Va multumesc, i-am contactat pe email si acum asteptam raspunsul.Ma bucur tare mult ca v-ati vindecat si sanatate multa va doresc!

  19. Bucur Florentina says:

    Sa va ajute Dumnezeu! ii transmitem Andrei toata dragostea noastra…din partea Ginei Bucur, colega ei de la al Medica Berlin si a Florentinei Bucur.

    • Bucur Florentina says:

      intregul colectiv este alaturi de Andra si se roaga pentru ea.Speram sa auzim numai de bine. Sa va dea Dumnezeu putere si bucurie!

  20. cristina simion says:

    a fost si este un om minunat,am fost studenta dansei si am cunoscut-o destul de bn incat sa imi dau seama kt de mult isi iubea meseria si copiii.
    vorbea asa de bland incat iti doreai sa fi mereu in preajma dansei
    dumnezeu sa o ajute sa fie puternica si sa treak peste toate cu zambetul p buze

  21. anonim says:

    Doctorii au suspectat un debut de scleroza multipla si au pus-o pe tratament intensiv cu cortizon. GRESEALA MARE!!!DIAGNOSTICUL A FOST PUS LA REPEZEALA SI GRESIT, in baza unei interpretari gresite a RMN-ului,la kilogram as putea spune!

    cu parere de rau tin sa Vã corectez Acute disseminated encephalomyelitis este o boala inclusa in categoria Multiple sclerosis, pe o poza cum este cea RMN diagnosticul de MS a fost mai mult decat corect deoarece ADEM dupa cum spun si criteriile McDonald, diag. concret nu poate fi pus decat la autopsie.

    • Foc Viu says:

      Asa mi s-a spus si mie in prima etapa, dupa care, prietena mea care este neurolog mi-a explicat si aratat diferentele pe RMN-uri cu focare de encefalita si RMN cu scleroza multipla..se vede clar diferenta dupa ce ti se explica.Si mi-a explicat si diferentierea de tratament si efectele acestuia.Am discutat si cu un medic de la o clinica de imagistica din Berlin caruia i-am trimis RMN-urile si mi-a spus acelasi lucru.Doi medici de la spitalul Bagdasar au suspectat de asemenea la examinarea RMN-urilor ‘focare de encefalita”.Sunt asemanatoare, dar nu identice ca simptomatologie si tratament.Iar in cazul ei, atentia la diagnosticare ar fi scutit-o de o suferinta enorma si de a zacea acum imobilizata in pat.Dar despre asta nu vreau sa mai discut, ce a fost a fost.Din cate am aflat-pana acum- in Marea Britanie se trateaza ADEM si am discutat cu cativa pacienti care au avut aceasta boala.Se pare ca acolo se diferentiaza mai clar MS de ADEM pt ca se cerceteaza intens problema.La nici unul din acei pacienti nu s-au confundat diagnosticele.
      In orice caz, daca veti cunostinta de o clinica sau un tratament specific pentru ADEM, oriunde in lumea asta ar fi, va rog, spuneti-mi.

  22. Rodica Rusen says:

    Mandro draga,
    Dumnezeu e atotputernic, ai incredere in El si te va ajuta si de data aceasta!
    Tu esti o femeie puternica si sunt convinsa ca vei depasi si aceasta incercare!
    Te asteptam, sa stam din nou la o “parola”, asa cum faceam candva!

    Cu drag,
    Cativa din cei care ti-au fost aproape

    • Foc Viu says:

      I-am transmis Andrei gandurile bune si mesajele Dumneavoastra si nu m-a surprins deloc ca a inceput sa planga…Imi da de inteles mereu (in limbajul nostru) ca vrea sa stie cine si ce i-a scris, cine se gandeste la ea si o ajuta foarte mult ca stie ca nu e singura.Mi-a dat de asemenea de inteles ca nu se astepta in primul rand sa scriu acest blog pentru ea (inca o data spun ca nu este deloc obisnuita sa primeasca, ci doar sa ofere), iar cand i-am mentionat numele celor care i-au scris…ei bine, pentru fiecare a avut o reactie:lacrimi de bucurie, de nostalgie, zambet…I le citesc cu grija ca sa o bucur, nu sa o tulbur si ma bucura sa o vad atat de doritoare sa isi reia viata normala, alaturi de oameni care o iubesc si apreciaza, la catedra, cu colegii si studentii sai.
      Mii de multumiri pentru gandurile,sfaturile si ajutorul Dumneavoastra.

    • Foc Viu says:

      Rodica draga,
      Ca de obicei, ai un balsam de pus exact pe rana.Te pupam…adica va pupam.

  23. Cati says:

    DUMNEZEU e sus si numai EL va va ajuta! Spun doar atat: tatal meu acum o luna in urma a facut accident vascular cerebral si l-am descoperit abia dupa 3 zile . Din fericire pentru toti au fost afectati doar centrii vorbirii. Pe langa tratamentul stabilit de medic
    i-am administrat produse naturale pentru nutritie pe directia de sanatate a inimii si circulatie . De unde in urma accidentului vascular nu mai lega nici nu cuvant, acum am inceput sa ne intelegem, chiar conversam.( cazurile nu suporta comparatie, andra are prea multe, dar e totusi vorba de un AVC, la tata.)Am avut curaj ptr. ca eu am avut probleme de sanatate (una fiind dureri acute de articulatii) pe care le-am rezolvat cu astfel de produse. Sunt consultant nutritionist si invat oamenii sa devina sanatosi pe termen lung. MULTA SANATATE Andrei! Pentru fiecare exista un DUMNEZEU!

    • Foc Viu says:

      Sanatate multa tatalui Dumneavostra si sper ca in curand sa ne dati vestea buna ca vorbirea s-a normalizat.Dumnezeu nu lasa pe cine se gandeste la El si face lucruri minunate pentru cine crede.

  24. georgiana says:

    dr coroi-homeopat,are cabinet si in ploiesti si in bucuresti tel 0744527437.multa sanatate

  25. Mihaela says:

    http://tratamentcucelulestem.com/ – poate e de ajutor acest site, multa sanatate.

    • Foc Viu says:

      Da,am citit despre acest tratament, dar,lasand la o parte costurile,din pacate este destul de controversat: exista, in majoritatea cazurilor, rezultate de ameliorare usoara pe termen de cateva luni, dupa care totul revine la ce a fost.Iar procedeul este cam invaziv pentru conditia fragila a Andrei.
      Cautam in continuare!In mod sigur Dumnezeu ne va da solutia optima!
      Multumim frumos, am transmis gandurile bune.

  26. mihaela says:

    Puteti incerca sa il contactati pe dl Dan Ioan Anghel care este bioenergoterapeut si poate trata foarte multe afectiuni. O simpla cautare pe net va poate oferi mai multe informatii. Va spun din experienta personala ca este un om extraordinar si puteti avea toata increderea ca daca poate sa o ajute pe Andra o va ajuta. Pentru evaluari colaboreaza cu medici si utilizeaza si rezultate ale analizelor. Va va spune dupa prima evaluare daca poate face ceva sau nu. Si ce este mai important: poate face sedinte prin telefon, la distanta, daca bolnavul este netransportabil. Pe mama mea a ajutat-o sa scape de o operatie complicata la inima, fara de care viata ii era amenintata.
    Dumnezeu sa va ajute sa depasiti aceasta situatie si sa va dea multa sanatate!
    Din cite stiu dl. Anghel poate fi contactat la tel. 021/260.26.33, 0722/76.14.43 sau la cabinetul din str. Witing nr. 18, sector 1, Bucuresti, dupa ora 10.

  27. Ramona says:

    Intr-adevar este o minune ca traieste! Dumnezeu poate face minuni daca noi ii cerem ajutorul si il recunoastem pe El ca Medic, ca Salvator, ca Domn, ca Mantuitor. Sunt sigura ca nu i-a luat si claritatea gandirii, tocmai pentru a-L primi pe El in inima ei. Rugati-va impreuna lui Dumnezeu, sa Ii spuna Lui toate greselile pe care le-a facut (pentru ca este imposibil sa nu gresim fata de El) si sa Il roage sa o vindece. Dumnezeu se uita la inima si daca gaseste o inima sincera si plina de pocainta, o va vindeca. In Luca capitolul 11 versetele 9 si 10 Domnul Isus spune: “De aceea şi Eu vă spun: Cereţi, şi vi se va da: căutaţi, şi veţi găsi; bateţi şi vi se va deschide. Fiindcă oricine cere, capătă; cine caută găseşte; şi celui ce bate, i se deschide.” iar in Marcu 11:24 zice: “De aceea vă spun că, orice lucru veţi cere, când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit, şi-l veţi avea.” Luati o biblie si cititi-i Noul Testament si veti vedea cum Dumnezeu va lucra. Dumnezeu sa va binecuvanteze!

    • Foc Viu says:

      Parca ati vorbit din inima si gandurile noastre….cand spun “noastre” ma refer la Andra si la mine si la copii.Numai ca despre citirea Noului Testament nu stiam.Va multumesc!
      Dumnezeu sa va binecuvanteze!

  28. Marius Voicea says:

    Am fost colegi la un master pe care eu nu am avut puterea sa-l termin. E o femeie foarte puternica si sunt convins ca lucrurile vor evolua spre bine. Voi merge la banca sa pun niste banuti in contul indicat. Totodata va rog sa ma contactati pe adresa de mail data in legatura cu orice problema legata de Andra (cunosc foarte multa lume si sunt convins ca pot ajuta mult mai mult decat cu niste bani).
    Sanatate multa Andra.

  29. Popescu Ana Pitesti says:

    Multă sănătate şi pentru lupta dvs. Dumnezeu o să vă răsplătească să vă bucuraţi alături de copii care au mare nevoie să fiţi cu ei.

  30. Popescu Ana Pitesti says:

    Dumnezeu are grijă, vă doresc multă putere să treceţi de acest obstacol şi să vă bucuraţi alături de copii, care au nevoie de dvs. aceasta sunt sigură că o să vă dea forţa de a trece de această piedică.

  31. Ioana says:

    Din cate o stiu pe Andra, este o femeie puternica. Am credinta ca vor exista o mana de oameni care sa o ajute, material si spiritual, sa invinga si in aceasta batalie. Pentru familie, multa incredere si credinta in Dumnezeu. Sanatate si Doamne ajuta!

  32. Mihaela says:

    Se vede ca este o luptatoare si va invinge cu ajutorul lui Dumnezeu acesta perioada grea din viata. Studentii sunt alaturi dansa. Multa sanatate si liniste sufleteasca.

    • Foc Viu says:

      …si dansa cu gandul la studenti si la colegi.Pana s-a imbolnavit, nu am realizat cat de mult isi iubeste profesia.I-am transmis gandurile Dumneavostra.

  33. Maria says:

    Draga VERISOARA care te numesti OM, cu siguranta vei reusi si prin acest demers. Pe ANDRA o iubesc foarte multi oameni si asta se va vedea. Mai bine mai tarziu, decat niciodata. VA DORESC TUTUROR MULTA SANATATE !

  34. Patrascu Cornel says:

    Andra,
    Lupta-te !
    Dumnezeu iubeste luptatorii.
    Te asteptam cu drag si nu uita ca avem de terminat o lucrare de disertatie !
    C.Patrascu

    • Foc Viu says:

      …..in mod sigur veti finaliza lucrarea!

      • Maria says:

        Din pacate dl.prof.Patrascu s-a stins….Tinea mult la Andra si joi am discutat impreuna despre ea. Nu cred ca e bine ca Andra sa afle…Deocamdata. Multumesc !

      • Maria says:

        Au trecut sase ani de la plecarea domnului Patrascu…Tocmai am aflat o veste….Nu stiu daca e adevarat…

      • Foc Viu says:

        Buna seara,
        Din pacate, este adevarat.Ingerul printre oameni care a fost Andra este acum langa ingerii din Cer.Va multumesc pentru ca intotdeauna i-ati fost alaturi cu drag.

    • Maria says:

      Da, e adevarat…Andra e un inger. Condoleante familiei si sa-i fie odihna linistita ! Dumnezeu sa o odihneasca !

  35. Calarasu Cosmin says:

    Buna ziua! Eu nu sunt doctor,sunt doar consultant de nutritie dar am posibilitatea sa va ofer niste produse excelente pe partea de nutritie,detoxifiere,imunitate si articulatii,circulatie.Produse din plante,fara efecte secundare cu rezultate remarcabile.Daca va intereseaza,astept mesaj!

    • rose says:

      Sunt profund impresionata de tot ceea ce am aflat de pe blogul dvs. Am nimerit intamplator, cautand cu totul altceva, insa m-a impresionat enorm toata aceasta durere, aceasta grea incercare prin care trece dna prof. Eu sunt tot profesoara, insa nu cred ca asta are vreo importanta, cel mai mult conteaza ca in tot acest timp v-a sustinut CREDINTA in MANTUTITORUL NOSTRU IISUS HRISTOS. Am dorit sa va las acest mesaj tocmai pt. a confirma inca o data puterea lui Dumnezeu, deoarece si noi in familie am avut anumite prob. de sanatate, spitalizari cu momente dificile dar am reusit in mod miraculos, datorita rugaciunilor. De fapt e impropiu spus noi, Dumnezeu si Maica Domnului au realizat acest lucru pt. noi. Am simtit de foarte multe ori cum acest ajutor divin a raspuns imediat. Aveti mare dreptate cand spuneti ca Dumnezeu lucreaza prin oamenii. Asa este si am sa confirm de mii de ori acest lucru. In familia noastra s-a intamplat de multe ori si continua. Ne umple sufletul de bucurie. Sa nu fiu inteleasa gresit , nu minimalizez absolut deloc pregatirea si munca medicilor, au fost extraordinari. De fapt medicii pe care i-am intalnit la Spitalul Fundeni din Bucuresti sunt cu adevarat oamenii ai lui Dumnezeu.Desi sunt putini astfel de medici, ne bucuram ca exista si inca nu au parasit tara. Ne simtim extrem de bogati acum, deoarece avem din nou SANATATE. Abia cand trecem prin astfel de experiente realizam cat de important este sa ne conectam la dimensiunea cristica, si sa ramanem la acel nivel spiritual care ne conduce pasii zi de zi, sa constientizam cat de marunti suntem si neputinciosi, iar sanatatea si viata sunt darurile cele mai pretioase.
      Credinta si puterea rugaciunilor sunt miraculoase!!!!!
      Imi doresc din tot sufletul ca dna prof. pe care nu o cunosc , sa izbandeasca in aceasta lupta, si sa revina plina de viata alaturi de cei trei copiii, de toti cei dragi care i-au stat mereu alaturi.
      In momentul acesta nu cred ca pot sa ajut altfel decat sa ma rog pt.domnia sa si sa sper ca atunci cand voi mai intra pe acest blog sa aflam cele mai bune vesti.
      Nu stiu daca stiti, insa exista un site www. crestinortodox.ro, unde gasiti o multime de acatiste si multe alte informatii care cred ca v-ar putea ajuta.
      Un acatist care ajuta ff mult in astfel de situatii este ” ACATISTUL MAICII DOMNULUI PRODROMITA”, credeti-ma, este cu adevarat miraculos.L-am recomandat tuturor prietenilor nostri si s-au convins.
      Va doresc din tot sufletul insanatosire cat mai grabnica!!!!!!!!
      …iar pt.dvs. verisoara, va doresc multa putere, energie si evident sanatate!!!!!!!!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s