O femeie minunata…se lupta cu o boala ingrozitoare.Va rog, ajutati-o sa invinga!

Trec aici un numar de cont pentru cine are posibilitatea si doreste sa o ajute:  RO91BPOS30002644580RON01, (cont in RON)pe numele Micu Andra Mihaela, deschis la filiala Banc Post Ploiesti.

Aceasta este povestea unei femei exceptionale, a unui suflet urias si generos, pedagog stralucit (Sef lucrari la ‘Universitatea de Petrol- Gaze” din Ploiesti), doctor in biochimie si o mama minunata a trei copii pe care de 11 ani ii creste singura.

Este verisoara mea… care la numai 45 de ani a fost lovita de o boala cumplita care i-a luat glasul, putinta de se misca, de a manca si de a se bucura in vreun fel de tot ceea ce a realizat, in primul rand de copiii sai pe care ii iubeste mai presus de orice.

Mintea ei insa este limpede si clara, sufletul este tot frumos si generos in ciuda suferintelor cumplite pe care le-a indurat.Iar acum, ne-am adunat vointa si fortele ca sa trecem aceasta incercare si sa ne facem bine.

Nu este in puterea mea sa judec in nici un fel cele intamplate,Dumnezeu are caile si mijloacele Sale, dar uneori nu ma pot abtine sa nu ma intreb:de ce s-a intamplat asta unui om atat de bun?Nu am vazut niciodata pe cineva care sa-i ceara ajutorul si sa plece de langa ea neajutat, macar cu un sfat sau o vorba buna,daca nu putea altfel…avea intotdeauna ceva de daruit  pentru fiecare, mereu un zambet neobosit si un glas cald care te alina oricat de necajit ai fi fost…E un om care niciodata nu obosea sa fie bun…in ciuda tuturor greutatilor – va dati seama, sa fii vaduva cu  3 copii in Romania nu e deloc usor- si cu copiii sai, si cu colegii de la catedra si cu studentii sai…

Cand ma uit in ochisorii ei acum nu ma pot abtine sa ma intreb uneori: DE CE?

Sufera de o boala neuroimunologica cruda si rara, descoperita dupa indelungi sovaieli ale medicilor….si nici acum nu este un diagnostic 100% sigur – ADEM encefalomielita acuta diseminata – insotita de tetrapareza spastica.

Boala a debutat brusc  pe 11 noiembrie 2009, cu o amorteala la bratul stang. Verisoara mea a condus pana la spital ca sa faca ceea ce credea ca va fi doar un control de rutina. Doctorii au suspectat un debut de scleroza multipla si au pus-o pe tratament intensiv cu cortizon. GRESEALA MARE!!!DIAGNOSTICUL A FOST PUS LA REPEZEALA SI GRESIT, in baza unei interpretari gresite a RMN-ului,la kilogram as putea spune! Despre aceasta greseala am aflat abia dupa cateva luni de la o prietena neurolog care nu avusese inima sa-mi spuna pana atunci adevarul….Cortizonul in exces i-a provocat un edem cerebral pe cortexul frontal care s-a resorbit printr-o minune a Lui Dumnezeu dupa cateva luni in care ne-am luptat efectiv cu moartea.Medicii de la Colentina au vazut imediat greseala facuta la Ploiesti in tratament si au redus la jumatate aproape cortizonul, dar fara sa-mi spuna ce se intamplase de fapt…imi spuneau doar ca sansele sunt aproape nule….asta am auzit aproape 3 luni ..si am negat cu inversunare, cu toata fiinta, acest pronostic, rugandu-ma neincetat si repetandu-i mereu Andrei ca o sa se faca bine.Chiar si cand era in coma ii vorbeam, pentru ca simteam clar ca ma aude-nu cu mintea, atunci cataclismul cerebral facea inca ravagii- ci cu sufletul.STIAM ca ma intelege, ca ma simte si de aceea ma comportam cu ea perfect firesc si de nenumarate ori o tineam de mana si ii spuneam:”Hai sa ne rugam impreuna”. Nu am avut nici o clipa indoiala ca, in ciuda gravitatii situatiei, Dumnezeu o va vindeca.Iar cele mai mici schimbari in bine, chestii aproape insesizabile chiar si pentru medici deveneau pentru mine pietre de hotar, obstacole depasite, semne de revenire…Si nu incetam sa ma rog…cu toata credinta, cu toata fiinta…Trec sub tacere ce simteam cand copiii ma intrebau ‘Ce face mama?” si eu trebuia sa le spun chestii optimiste si sa-i asigur ca totul e bine…dar cand ma uitam in ochisorii ei si vedeam atata suferinta( pentru ca durerile au fost ATROCE, asta e cuvantul in perioada aceea critica a bolii) gaseam-nu stiu unde!!!- puterea sa-i incurajez si sa merg mai departe.

De fapt, privind in urma, imi dau seama inca o data ca un singur lucru m-a tinut puternica:CREDINTA. Si spun si aici ceva ce le-am repetat tuturor prietenilor nostri de cand s-a imbolnavit: NU EXISTA ALT MEDIC IN AFARA LUI DUMNEZEU.Este unicul si in mana Lui sunt toate si bolile, si leacurile si miracolele si puterea si TOT.Inainte ca Andra sa se imbolnaveasca eram un om…as putea spune “suparator” de cerebral.Dar, de cand am vazut ce a facut cu Andra, cum a tras-o inapoi la viata, cum a inviat-o practic -pentru ca nu exista alt termen mai potrivit- mi-am recunoscut nimicnicia si micimea…iar cand petreci 7 luni in spitale zi si noapte, ajungand practic sa faci parte din echipa acelui spital si sa vezi ceea ce am vazut eu…zi de zi…nu poti decat sa te faci mic si sa recunosti ca in fond nu esti decat un graunte de nisip si atat.Iar toate prostiile care ti se pareau atat de importante nu mai inseamna nimic cand ajungi in locul in care viata si moartea se joaca parca pe o barna ingusta intr-un echilibru atat de infricosator de fragil…

Un doctor al ei mi-a spus o data( la debutul bolii) sa fiu realista!!!Adica sa accept ca e posibil un deznodamant nedorit…Am realizat ca, daca o mai vreau zdravana,sanatoasa NU AM VOIE NICI MACAR SA MA GANDESC LA ASA CEVA.Toata fiinta mea s-a revoltat si am negat cu toata puterea:”Domnule doctor, stiti care e diferenta intre noi?Dumneavoastra va uitatati in hartii si RMN-uri, iar eu ma uit in Sus si in ochisorii ei.”M-a privit cu mila. In fond, nimic de reprosat: isi facea datoria si a fost sincer.Nimic de reprosat.

Am vazut-o in manifestari ale bolii in care nici un om pe lumea aceasta nu ar trebui vazut vreodata de o persoana care il iubeste…si toate acele lucruri sunt sapate in mine, adanc, intr-o rana care nu stiu daca se va vindeca vreodata.Cand si-a revenit bine, am intrebat-o daca isi aminteste ceva din acea perioada…a spus ca-si aminteste glasul meu, ca nu mai stie ce-i spuneam,dar ca ii facea bine sa ma asculte pentru ca era foarte bland…si ca-si aminteste chipul meu…si cam atat.M-a rugat sa-i povestesc ce i s-a intamplat…i-am spus doar ce se putea spune si cu mult umor..uneori imi spuneam ca am un umor de-a dreptul nebunesc, dar fara el nu cred ca aveam puterea sa trec acea perioada.Numai Dumnezeu m-a tinut.

Revenind la internarea in Ploiesti: starea i s-a inrautatit pe zi ce trecea dupa administrarea de cortizon, piciorul stang i-a amortit si el dupa care intreg corpul.Deja, dupa 3 zile, nu mai putea vorbi si reactiona in nici un fel.Doctorii ne-au trimis in Bucuresti, la spitalul Colentina. Acolo, i-au redus cortizonul, i-au facut un al doilea RMN si astfel diagnosticul prezumtiv initial de scleroza multipla a fost infirmat. Au presupus ca este de fapt vorba de o encefalita si au inceput investigatii amanuntite ale posibilelor surse de infectie.Nu s-a gasit nici un semn de infectie.Pe masura ce investigatiile au continuat, au suspectat o intai o leucoencefalita, apoi o vasculita cerebrala…dar toate au ramas doar la stadiul de presupuneri, pentru ca atat leziunile cerebrale cat si modul de evolutie al bolii erau complet atipice.I s-au descoperit hipertensiune arteriala si hipertiroidie, precum si un nivel al imunitatii foarte scazut. De fapt, era imunodepresiva –lucru total inexplicabil- si a a fost suspectata de SIDA…din fericire analiza a infirmat acest lucru. O febra brusca aparuta de nicaieri a determinat internarea la Institutul de boli infectioase Matei Bals.Acolo i s-a administrat imunoglobulina timp de 6 zile, lucru care a determinat o imbunatatire vizibila a starii ei fizice.

Dupa aproape 4 luni, verisoara mea a inceput incet sa se refaca: a inceput sa vorbeasca, sa castige in greutate, pielea a reinceput sa-si recapete culoarea normala. Era pe deplin constienta, limpede, radea, comunica, isi exprima dorintele, facea glume, avea o pofta de mancare remarcabila, savura muzica si piesele de teatru pe care i le puneam sa le asculte.

In ultima saptamana din februarie 2010, starea de sanatate  a verisoarei mele nu a mai necesitat perfuzii pentru hranire, arata bine,vorbea, deci doctorii au hotarat ca era suficient de puternica ca sa intre intr-un program de recuperare fizica. Pana la acel moment, nu-i putusem face decat masaj, deoarece durerile cumplite de muschi si articulatii pe care le avea nu permiteau un program serios de recuperare fizica.Datorita faptului ca este alergica la calmante, nu am putut sa-i usuram in nici un fel durerile si era si este foarte sensibila la durere.

In ultima saptamana a lui februarie 2010, ne-am internat la Spitalul Militar Central, sectia “Recuperare”.Acolo, i s-au facut masaj, kinetoterapie, impachetari cu parafina.A raspuns foarte bine la tratament:dupa numai o saptamana, isi putea misca singura mana dreapta, putea apuca, strange.Am reusit chiar sa o ridic in picioare si sa o tin la verticala cateva secunde.Deci, lucrurile mergeau in directia buna.

Pe 2 martie, in timpul unei sedinte de kinetoterapie, dupa cateva manevre foarte dureroase la maini si la picioare, kinetoterapeutul a ridicat-o brusc pe marginea patului. Se pare ca durerea a fost prea mare pentru ea, pentru ca a facut un accident vascular.A fost dusa de urgenta la reanimare…unde am stat timp de o luna.Si-a pastrat constienta complet in timpul atacului si dupa aceea, hematomul a disparut complet, dar, urmarea acestui accident a fost ca nu mai poate vorbi si mesteca..

In prezent, o hranesc in principal pe sonda si continuam sa exersam inghitirea si mestecarea cu apa si lapte( alte alimente o ineaca). Este complet constienta, limpede, dar nu poate vorbi – poate scoate doar un marait sau un geamat, dar nu poate deschide gura decat foarte putin, nu poate mesteca si nu se poate exprima in alt mod decat prin zambet, ras sau prin expresia ochisorilor ei…care spun totul.

Imunitatea ei este inca mica, masa musculara are nevoie sa se refaca, are nevoie de ajutor specializat pentru a invata sa mestece si sa vorbeasca din nou…acestea sunt doar cateva lucruri care trebuie tratate.

Presupunerea –nu diagnosticul, pentru ca nu sunt siguri –  finala a doctorilor a fost “encefalomielita acuta diseminata – ADEM” cu tetrapareza spastica sechelara. De asemeni au spus ca este o minune a Lui Dumnezeu ca este in viata si isi revine in conditiile in care a avut asemenea leziuni cerebrale.

M-ar ajuta enorm si o informatie despre un medic bun in Romania sau in strainatate care a avut rezultate in tratamentul tetraparezei spastice pentru adulti.Am citit multe despre clinici din Ucraina si Ungaria, dar au doar programe de recuperare pentru copii. De asemeni, daca stie cineva despre un medic neuroimunolog bun in strainatate, va rog, spuneti-mi. Daca stiti despre vreun tratament naturist sau homeopat pentru refacerea sistemului imunitar, pentru refacere cerebrala, pentru refacerea mobilitatii articulatiilor si a functiei de masticatie…orice..va rog, contactati-ma.

Este prima oara cand am timp sa cer efectiv sprijin, pentru ca timp de 7 luni am fost zi si noapte langa ea in spitale, ingrijind-o si neavand vreme de nimic altceva.

Am facut si facem, toti cei care o iubim ORICE ca sa se insanatoseasca. Dar boala este cu termen lung, iar resursele financiare incep sa nu mai acopere costurile pentru tratament si hrana adecvate.De aceea, indraznesc prin acest blog sa cer ajutor.Orice ajutor este binevenit si inseamna enorm.  Trec aici un numar de cont pentru cine are posibilitatea si doreste sa o ajute:  RO91BPOS30002644580RON01, (cont in RON)pe numele Micu Andra Mihaela, deschis la filiala Banc Post Ploiesti.

Va multumesc din toata inima.

Cristina

10 Responses to O femeie minunata…se lupta cu o boala ingrozitoare.Va rog, ajutati-o sa invinga!

  1. Pingback: Who Else Wants To Help A 49 Year Young Widow Mother Of 3 Walk And Talk Again? | Totul Pentru Noi

  2. Stefan says:

    Observ ca au trecut cam 2 ani de la relatarea povestii. Ce s-a mai intamplat intre timp? Au aparut semne ale unei evolutii pozitive?

  3. Avicenna(medicul orientului) spunea ,,Daca oamenii isi exerseaza corpurile prin munca si la momente potrivite , ei nu vor mai avea nevoie nici de medici, nici de remedii’’’ insa cati asculta acest sfat. Abia dupa ce ii cuprind disperarea recurg la un kinetoterapeut. Si mamele ar trebui sa inteleaga ca o viata sanatoasa nu duce decat la un copil sanatos.
    Aveti incredere in oameni pregatiti pentru astfel de terapii.

  4. Foc Viu says:

    Pentru domnisoara Mariana Malaisteanu: Va multumesc si va felicit din toata inima!Adica , va felicitam, i-am spus Andrei de reusita Dvs si s-a bucurat foarte mult.
    Va dorim mult mult mult succes in continuare!!

  5. Georgescu Nicoleta says:

    Fac parte din “prima generatie de cobai” – asa cum doamna profesoara si-a numit primii 5 studenti al caror indrumator de proiect de licenta a fost anul trecut; insa viata mea (si cred ca pot spune acelasi lucru si in numele celorlalti colegi ai mei) nu a semanat nicidecum cu aceea a unui cobai; ei sunt destinati in marea majoritate sa aiba o viata trista si rece, nesimtind afectiunea, rabdarea, intelegerea si ajutorul pe care noi le-am primit din plin de la doamna profesoara.
    Am privit si eu aceeasi ochisori (cand doamna profesoara era inca la spitalul Militar) in care doamna Cristina isi gaseste in fiecare zi puterea de a continua, de a naste noi sperante… va multumesc din tot sufletul ca sunteti langa ea si langa copii atunci cand eu si noi, toti cei care o iubim si o vrem inapoi nu ne putem apropia decat de sufletul ei cald prin rugaciune.
    Insa nr. meu de telefon il aveti, adresa de mail o las aici ( yca.georgescu@gmail.com ) si oricand credeti ca as putea ajuta cu ceva mai mult va rog mult sa ma anuntati. Multumesc inca o data pentru tot ce faceti si Dumnezeu sa va rasplateasca auzindu-i din nou vocea doamnei profesoare si revazand-o vesela langa copii.
    Doamna profesoara trebuie sa o contrazic totusi pe Cristina pentru ca stiu ca in spatele privirii pe care o intalneste in orice moment in ohii dumneavoastra se gaseste un suflet schimbat, capabil sa ofere si mai multa iubire; stiu ca toata aceasta dragoste se indreapta spre cele trei mari realizari ale dumneavoastra (copiii), dar indraznesc sa ma gandesc ca dupa aceasta dureroasa incercare prin care treceti vom fi capabili si noi ceilalti care va simtim atat de mult lipsa sa intelegem ce inseamna cu adevarat sacrificiul din iubire. Dati dumneavoastra aceasta definitie si aratati-ne ca se poate. Noi credem cu tarie in puterea dumneavoastra. Va multumesc pentru tot ceea ce sunteti

  6. Mariana Malaisteanu says:

    Imi pare foarte rau sa aflu ca doamna profesoara este intr-o stare asa grava. Ma rog la Dumnezeu ca pana la urma sa o ajute sa treaca si peste aceasta nenorocire ..si stiu ca isi va reveni pentru ca este o femeie puternica, care nu s-a dat niciodata batuta si pentru ca sunt sigura ca mai are multe lucruri de spus. Este un om extraordinar de la care am invatat multe cat timp mi-a fost profesoara si pe care am simtit-o cu totii nu ca o profesoara ci ca pe o adevarata prietena. Si eu si colegii mei suntem alaturi de dansa si daca prezenta noastra ar putea ajuta cu ceva, nu ezitati sa ne anuntati. Va las adresa de mail (madalinamalaisteanu@yahoo.com).

    • Foc Viu says:

      Buna dimineata.
      I-am transmis Andrei gandurile Dvs si de prisos sa spun cata emotie au starnit….rar am vazut un profesor atat de iubit de studentii sai si care la randul sau sa-i iubeasca atat de mult.De fapt…pot sa spun ca, intr-un fel, si eu i-am fost studenta uneori…la facultatea vietii.Chiar glumim de multe ori de cand s-a imbolnavit, pentru ca eu ii spun:”Avand in vedere ca acum numai eu vorbesc si tu ma asculti, acum eu sunt profesorul si tu studenta!Asa ca, stimata doamna profesoara,atentia la mine!”Si radem si radem si parca nu mai e totul atat de groaznic. Va multumesc din inima.

      • Mariana Malaisteanu says:

        Buna ziua,
        As vrea sa impartasesc cu dumneavoastra bucuria de a finaliza cu bine examenul de licenta (si cu nota mare as putea spune) si sunt sigura ca si doamna Micu se va bucura deoarece si dansa a contribuit la aceasta nota prin modul in care m-a invatat sa gandesc, atat pe mine cat si pe colegii mei de la mediu.Multa, multa sanatate.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s